Iubire, imposibil, neacceptare, cromatica eclatanta, ciocolata amaruie, “Funeral Party” in secventa din club, “Gioconda”, “liberté”, petrecere hiperbolizata, extravaganta, haute couture, poezie, Depeche Mode, sexualitate – spatiu decadent, cu accente vizuale puternice, creat de regizorul canadian Xavier Dolan, cu scopul de a spune “the ultimate love-story.” Rezultatul este o frumoasa imersiune intr-o pasiune a carei forta sta chiar in imposibilitate.
“Laurence Anyways”, surprinde aparent transformarea in femeie a lui Laurence Alia (Melvil Poupaud), profesor respectat de literatura si scriitor. Desi acest parcurs in transexualitate este unul dintre elementele centrale ale firului narativ, esenta intregii povesti este imposibilitatea iubirii, filmul, mai degraba decat sa explice impactul transexualitatii intr-o relatie, se focuseaza pe intelegerea lucrurilor care leaga sau despart doua persoane.Anuntul acestei schimbari o intristeaza si o face confuza pe Fred Belair (interpretata minunat de catre Suzanne Clément), iubita lui Laurence, dar aceasta este convinsa ca pot depasi aceasta schimbare si ca il poate accepta pe Laurence ca femeie. Filmul surprinde relatia lor, incercarile nereusite, certurile, despartirea, aparenta impacare in decursul unui deceniu. In ciuda dificultatilor si a distantei, ei vor imparti mereu o legatura, indiferent ca sunt impreuna sau nu.
Schimbarea imediata a lui Laurence, modul firesc in care transformarea lui in femeie se produce imediat dupa confesiunea fata de Fred este deloc incurajatoare. Isi pierde postul de profesor din cauza obiectiilor parintilor elevilor, sufera reactii violente din cauza infatisarii sale, se confrunta cu mama lui (Nathalie Baye) sustinatoare a schimbarii doar in teorie, si este parasit in final de Fred, care se casatoreste cu un avocat al lumii bourgeois din Montréal. Fred il iubeste pe Laurence, dar are nevoie de un barbat. Laurence are nevoie de Fred, dar nu isi poate nega adevarata identitate, nici sa se condamne pentru alegerea sa. Ei raman fideli dorintelor lor primare, acesta fiind cel mai bun lucru pe care il pot face.
Personajul jucat de Melvil Poupaud devine eclipsat de grandoarea si forta care izbucnesc ca o furie a lui Fred, care se salveaza si se saboteaza in acelasi timp, care isi cauta identitatea disparuta odata cu pierderea barbatului din viata ei,.
De fiecare data cand personajele se afla in imposibilitatea de a se exprima, imaginile vizuale eclatante o fac pentru ele – camera monocroma a lui Fred inundata de o cascada in timp ce citeste cartea de poeme publicata de Laurence; ploaia de haine puternic colorate, in timpul calatoriei lor spre Île-au-Noir, unde vor sa marcheze un nou inceput ; petrecerea recreata din punctul de vedere a lui Fred, unde isi exteriorizeaza furia sub forma unei furtuni cu vant intr-o sala opulenta, plina de tipologii umane la fel extravagante, intr-o rochie Haute Couture care o incadreaza in centrul vizual al intregii petreceri.
Acesta lux cromatic este sustinut si de alegerile muzicale care accentueaza la maxim imaginea – The Cure, Fever Ray, Visage, Moderat, Depeche Mode, Craig Armstrong.
Desi durata filmului nu e prea avantajoasa, personal m-am simtit adancita in desfasurarea actiunii, total castigata de universul oniric imaginat de regizor, al unei iubiri ambitioase care se vrea infinita, fara margini, care exista doar in cinema, carti si arta, care nu trebuie sa se manifeste fizic pentru a exista, care prin imposibilitatea manifestarii este amplificata.
"Laurence Anyways" nu este un film pe care il poti recomanda direct, nici unul despre care poti scrie o recomandare, fiecare persoana il va judeca din perspectiva total subiectiva. Este un film pe care ori il iubesti ori il urasti - si nu poti descoperi asta decat luand contact cu el.
