Se afișează postările cu eticheta 90'. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 90'. Afișați toate postările

sâmbătă, ianuarie 24, 2015

Blue Sky


   Dupa o zi destul de obositoare, vizionarea acestui film mi s-a parut un lucru destul de ok, chiar daca nu stiam la ce sa ma astept . Ce mi-a atras atentia a fost prezenta celor doi importanti actori in distributie si faptul ca filmul a fost recompensat cu un premiu Oscar. In prima instanta nu aveam nici cea mai mica idee la ce categorie a fost castigat acel Oscar, iar doar dupa vizionarere si o investigatie amanuntia am aflat ca Jessica Lange a castigat premiul pentru interpretare feminina. Sincer ma surprinde acest lucru pentru ca actrita chiar nu m-a impresionat atat de mult incat acel Oscar sa fie meritat. Trebuie sa subliniez si faptul ca (,)competitia pentru mult ravnita statueta a fost una prea putin acerba.
   
De asemenea am mai aflat cateva lucruri foarte interesante despre acest film. Filmul a fost terminat in anul 1991 insa doar trei ani mai tarziu a fost lansat. Acest fapt s-a datorat falimentului inregistrat de casa de productie care a realizat acest film. Un alt lucru care m-a surprins a fost faptul ca Tony Richardson, regizorul filmului, a incetat din viata imediat dupa terminarea filmarilor iar astfel Blue Sky este ultimul film regizat de catre acesta. Personal nu am auzit pana acum de acest regizor, iar Blue Sky este primul film vizionat al acestuia. Deasemenea, filmul despre care vorbim este castigatorul a patru statuete si plus alte 6 importante nominalizari. Mi-as dori ca la un momentdat, sa am ocazia sa vad si Tom Jones, un alt film regizat de regizor.

   Revenind la filmul nostru, as putea spune ca Blue Sky este un film decent care, din pacate, nu m-a impresionat foarte mult. Mi s-a parut muult prea static si plictisitor, iar prima jumatate a filmului se rezuma doar la dialog si la interactiunea dintre personaje. La un momentdat in firul narativ se produce un mic click care declanseaza un ritm al actiunii putin mai ridicat. Situatia devine mult mai interesanta in comparatie cu prima parte a filmului, iar modul in care se incheie povestea este unul destul de ok.
 
 Personajele mi s-au parut foarte sterse exceptand desigur personajul interpretat de Jessica Lange. Aceasta ii ofera personajului o sexualitate iesita din comun.  Cred ca acest lucru l-am afirmat si despre interpretarea reusita de catre actrita in excelentul The Postman Always Ring Twice. Mi-a placut personajul acesteia chiar daca poate la un moment dat mi-a provacat putin dispret. Din pacate celelalte personaje sunt mult prea slab conturate iar Carly Marshall (Lange) este singurul personaj care iti atrage atentia si desigur personajul care sustine toata povestea.
 
Regia filmului nu mi s-a parut cine stie ce si de foarte putine ori m-a impresionat cu ceva. Desigur nici nu aveam foarte mari astepatri mai ales avand in vedere ca nici nu eram constient de existenta acestui regizor pana in momentul de fata.

   Blue Sky mi s-a parut un film decent si nu reget in nici un caz minutele petrecute in fata micului ecran. Uneori simt nevoia sa mai vad si astfel de filme si astfel pot spune ca Blue Sky nu m-a dezamagit cu nimic. Nota 6 mi se pare potrivita pentru acest film, insa din pacate nu am mari motive pentru a ridica aceasta nota.

sâmbătă, ianuarie 17, 2015

The Remains Of The Day

  

 "I don't believe a man can consider himself fully content until he has done all he can to be of service to his employer."  

*atentie : mici spoilere*

   De foarte mult timp imi doream sa vad acest film si faptul ca in sfarsit am reusit imi aduce o satisfactie deosebita. Astfel aceasta adaptare cinematografica a romanului omonim scris de Kazuo Ishiguro m-a impresionat profund. Mi-as dori ca la un moment dat sa acord atentia cuvenita si romanului insa ma tem ca va trece ceva timp pana sa acest lucru se va intampla. Revenind la filmul nostru, pot spune ca am ramas porfund impresionat datorita acting-ului impecabil reusit de catre actorii implicati in acest film. Regia este si ea la un nivel foarte ridicat, iar aceasta productie a fost recompensata cu 8 bine-meritate nominalizari la premiile Oscar.
   
   The Remains Of The Day ii aduce in prim plan pe onorabilul Anthony Hopkins si pe sensibila Emma Thompson. Acesti doi mari actori reusesc in filmul de fata doua interpretari iesite din comun care atesta perfectionalismul si genialitatea celor doi britanici. Interpretarea oferita de catre Sir Hopkins m-a surprins foarte mult datorita faptului ca personajul dezvoltat este unul putin atipic si lipsit foarte mult de admiratie. Eu nu m-am atasat de acest personaj (Dl. Stevens) si in unele momente am trait un dispret excesiv pentru acesta. Dl.Stevens mi s-a parut un personaj foarte rece, care este preocupat in cea mai mare masura de slujba lui, iar asftel unele lucruri mult mai importante din viata acestuia sunt lasate intr-un colt de umbra. Scena in care acesta afla de moartea tatalui sau mi s-a parut una trista iar modul in care personajul nostru reactioneaza mi-a lasat un gust amar. Replicile acestui in acel moment au fost pur si simplu de neimaginat si lipsite total de emotie. Pe tot parcursul filmului, personajul nu isi poate exprima cu adevarat simpatia, iar acest fapt m-a facut sa simt putina compatimire fata de personaj. Pentru ca Dl.Stevens nu este un personaj rau, insa fel lui de a fi este cel care ii confera aceasta reputatie negativa, iar finalul filmului il surprinde plin de regrete si cuvinte inca nerostite.
 
Total opus domnului Stevens este personajul interpetat de catre Emma Thompson. Miss Keaton este un personaj mult mai cald si plin de afectiune, Aceasta incearca de multe ori din rasputeri sa ii transmita si domnului Stevens putin din generozitatea si afectiunea ei. Insa aproape de fiecare data se loveste de un "zid de gheata", dar cum era de asteptat, aceasta renunta cu multa greutate la a mai face acest lucru. Finalul filmului le surprinde pe cele doua personaje reintalninduse dupa foarte mult timp, iar aceasta scurta intalnirea mi s-a parut modul perfect pentru a incheia filmul. Plin de regrete, Dl.Stevens incearca sa repare pe cat de mult posibil greselile trecutului.

   Povestea filmului nu urmareste excesiv doar relatia dintre cele doua personaje centrale. Astfel avem parte si de un fir narativ secundar in care regasim cateva personaje mult mai putin interesante. Insa totusi si acest fir narativ are un rol destul de important in desfarurarea actiuni. Partea secundar a povestii se concetreaza cumva asupra politici postbelice si in mare parte nu cred ca atrage cu nimic special atentia spectatorului. Pe tot parcursul filmului regia oferita de catre James Ivory este una impecabila si am apreciat foarte mult modul in care acesta a separat cele doua fire narative ale filmului. De apreciat este si modul in care regizorul a reusit sa ii ofere personajului central o prezenta continua si plina de intensitate.

   The Remains Of The Day mi s-a parut un film extraordinar pe care m-a bucur nespus ca l-am vizionat. Cele putin peste doua ore petrecute in fata micului ecran mi s-au parut foarte relaxante si nu regret deloc timpul investit. Filmul este unul impecabil pe care il recomand cu foarte mult entuziasm persoanelor care iubesc cu adevarat cinematografia. Sper ca in contiunare sa pot acorda timpul necesar unor astfel de filme. Deja Howards End mi-a atras atentia in totalitate si sper ca in curand sa am ocazia sa pot scrie cateva cuvinte si despre acest film. Din partea mea The Remains Of The Day primeste un bine meritat 8.