Heartbeats (2010)

Oare dupa ce reusesti sa vezi Heartbeats, primesti o medalie pentru ca ai rezistat eroic pana la final?

Povestea sta in felul urmator : avem doi romantici, un el si o ea ( el e gay, ea are gusturi proaste in materie de imbracaminte ). Ei se imprietenesc cu un tip ce tocmai s-a mutat in Montreal. Se intalnesc de mai multe ori, au discutii intelectuale pana cand cei doi romantici se indragostesc de el. Din acest punct al povestii, incep sa apara gelozia ( de cele mai multe ori, nefondata ), rautatea si prostia, si totul se transforma intr-o telenovela  proasta, cu un deznodamant stupid.

Este al doilea film pe care l-am vazut de la "extraordinarul" Dolan si pot spune ca-l urasc ca regizor. Primul experiment al sau mi s-a parut o totala pierdere de timp. La fel mi s-a parut si a doua lui productie, singurele diferente fiind ca in aceasta avem parte de mai putine urlete si ca a crescut calitativ nivelul scenariului. Dar in rest, nimic nu este schimbat.

Am vazut ca multi critici apreciaza acest film datorita imaginii si a felului in care este filmat. Ca regizor, daca ai impresia ca niste secvente in care protagonistii se macheaza, respectiv isi fac freza si dupa se plimba putin prin oraș cu slow motion, iar pe fundal merge o melodie de prost gust inseamna arta, atunci ori esti prost, ori habar n-ai ce inseamna arta. Pot sa enumar multe filme care din punct de vedere vizual arata foarte bine ( sau oricum, mult mai bine decat Heartbeats ). Tree of Life ar fi unul dintre ele.

Dupa cum am mai zis, scenariul este mult mai bun decat cel din J'ai Tue Ma Mere, dar din pacate, este prost transpus pentru ecran. Vina este si a actorilor, ce sunt lipsiti de orice fel de talent pentru aceasta meserie, facand din personajele lor, niste persoane antipatice de care abia astepti sa scapi. Xavier Dolan ar trebui sa se gandeasca sa ramana doar in scaunul de regizor. Incearca prea mult sa fie expresiv si de multe ori o da in penibil.
 
In concluzie : Heartbeats este un kitsch frantuzesc, pe care mai bine il evitati.

                                                               

                Nota : 3/10

Continue reading →

Guest-Post - Laurence Anyways (2012) - Andreea Geaman

Iubire, imposibil, neacceptare, cromatica eclatanta, ciocolata amaruie, “Funeral Party” in secventa din club, “Gioconda”, “liberté”, petrecere hiperbolizata, extravaganta, haute couture, poezie, Depeche Mode, sexualitate – spatiu decadent, cu accente vizuale puternice, creat de regizorul canadian Xavier Dolan, cu scopul de a spune “the ultimate love-story.”  Rezultatul este o frumoasa imersiune intr-o pasiune a carei forta sta chiar in imposibilitate.

“Laurence Anyways”, surprinde aparent transformarea in femeie a lui Laurence Alia (Melvil Poupaud), profesor  respectat de literatura si scriitor.  Desi acest parcurs in transexualitate este unul dintre elementele centrale ale firului narativ,  esenta intregii povesti este imposibilitatea iubirii, filmul, mai degraba decat sa explice impactul transexualitatii intr-o relatie, se focuseaza pe intelegerea lucrurilor care leaga sau despart doua persoane.

Anuntul acestei schimbari o intristeaza si o face confuza pe Fred Belair (interpretata minunat de  catre Suzanne Clément), iubita lui Laurence, dar aceasta este convinsa ca pot depasi aceasta schimbare si ca il poate accepta pe Laurence ca femeie. Filmul surprinde relatia lor, incercarile nereusite, certurile, despartirea, aparenta impacare in decursul unui deceniu. In ciuda dificultatilor si a distantei, ei vor imparti mereu o legatura, indiferent ca sunt impreuna sau nu.

Schimbarea imediata a lui Laurence, modul firesc in care transformarea lui in femeie se produce imediat dupa confesiunea fata de Fred este deloc incurajatoare. Isi pierde postul de profesor din cauza obiectiilor parintilor elevilor, sufera reactii violente din cauza infatisarii sale, se confrunta cu mama lui (Nathalie Baye) sustinatoare a schimbarii doar in teorie, si este parasit in final de Fred, care se casatoreste cu un avocat al lumii bourgeois din Montréal. Fred il iubeste pe Laurence, dar are nevoie de un barbat. Laurence are nevoie de Fred, dar nu isi poate nega adevarata identitate, nici sa se condamne pentru alegerea sa. Ei raman fideli dorintelor lor primare, acesta fiind cel mai bun lucru pe care il pot face.

Personajul jucat de Melvil Poupaud devine eclipsat de grandoarea si forta care izbucnesc ca o furie a lui Fred, care se salveaza si se saboteaza in acelasi timp, care isi cauta identitatea disparuta odata cu pierderea barbatului din viata ei,.

De fiecare data cand personajele se afla in imposibilitatea de a se exprima, imaginile vizuale eclatante o fac pentru ele – camera monocroma a lui Fred inundata de o cascada in timp ce citeste cartea de poeme publicata de Laurence; ploaia de haine puternic colorate, in timpul calatoriei lor spre Île-au-Noir, unde vor sa marcheze un nou inceput ; petrecerea recreata din punctul de vedere a lui Fred, unde isi exteriorizeaza furia sub forma unei furtuni cu vant intr-o sala opulenta, plina de tipologii umane la fel extravagante, intr-o rochie Haute Couture care o incadreaza in centrul vizual al intregii petreceri.

Acesta lux cromatic este sustinut si de alegerile muzicale care accentueaza la maxim imaginea – The Cure, Fever Ray, Visage, Moderat, Depeche Mode, Craig Armstrong.

Desi durata filmului nu e prea avantajoasa, personal m-am simtit adancita in desfasurarea actiunii, total castigata de universul oniric imaginat de regizor, al unei iubiri ambitioase care se vrea infinita, fara margini, care exista doar in cinema, carti si arta, care nu trebuie sa se manifeste fizic pentru a exista, care prin imposibilitatea manifestarii este amplificata.

"Laurence Anyways" nu este un film pe care il poti recomanda direct, nici unul despre care poti scrie o recomandare, fiecare persoana il va judeca din perspectiva total subiectiva. Este un film pe care ori il iubesti ori il urasti - si nu poti descoperi asta decat luand contact cu el.

Continue reading →